Meşteşuguri tradiţionale

Zona depresionară Baile Govora-Horezu este un adevărat leagăn al culturii populare românești, unde, de-a lungul timpului, talentul, frumuseţea spirituală și hărnicia localnicilor au dat naștere la numeroase obiceiuri, tradiţii și meșteșuguri care dăinuie și astăzi. Dintre cele mai cunoscute meșteșuguri care au adus faima acestui ţinut se numără modelarea și decorarea vaselor din lut, ţesăturile, broderiile, cusăturile, prelucrarea artistică a lemnului, etc.

Talentul și sensibilitatea ţăranului român, ilustrate în costumul popular, în modelele din scoarţe, în ornamentele din lemn sau din ceramică, în aspectul cromatic, în armonia, echilibrul și întelepciunea concepţiei despre viaţă, cosmos și divinitate, toate acestea, asimilate artei brâncovenești în ansamblu, contribuie la definirea unui stil exprimat și în arhitectură, pictură, sculptură în lemn și în piatră.

De o luxuriantă bogăţie, decorul floral și geometric, cu ecouri în ornamentica bizantină, se îmbogăţește cu motive orientalomusulmane și chiar persane, în difuzarea cărora ceramica și manuscrisele joacă un rol precumpănitor. Perioada brâncovenească stabilizează aceste motive, îmbogăţindu-le cu elemente din arta populară sau cu stilizări directe ale naturii.

Privind o colecţie de ceramică de Horezu, vom constata că există aproape toate motivele autohtone care apar și în dantelăria pietrei, în afară de acantul specific peisajului mediteraneean: vrejul, laleaua, bujorul, zambila, viţa de vie, știuletele de porumb. Cât privește motivele avi- și zoomorfe, olarul le-a adaptat și pe acestea, «sculptând» în lut «realitatea» din ogradă sau din jurul său: cocoșul, pupăza, cucul, peștele, șarpele etc.

Capul de înger înaripat, frecvent în sculptura brâncovenească în piatră, apare atât de clar și frumos imaginat și cu mare gingășie reprezentat pe obiectele de ceramică realizate de anumiţi olari din Horezu. La fel și figura umană, în cele mai expresive ipostaze cu putinţă: femeie rugându-se la troiţă sau oameni în horă. La o analiză în contemporaneitate, observăm că motivele folosite de olari sunt mereu aceleași, dovedind un oarecare conservatorism formal, prin continuitatea elementelor morfologice, dublată însă de o discontinuitate semantică, căci deși semnele continuă să se moștenească de la o generaţie la alta, ele nu mai sunt insoţite de inţelesul lor original.

Din punct de vedere morfologic, ornamentele pot fi deci: geometrice, liber desenate sau mixte, iar din punct de vedere structural, omogene sau heterogene, unilaterale, bilaterale, alternate, dense ori dispersate, simetrice, centrale, principale, periferice, secundare sau complementare.

Dacă elemenele și motivele decorative au, în general, valoare universală, putând fi atribuite oricărei arii etnografice, compoziţiile, ca limbaj decorativ specific, definesc aria etnografică sau stilul etnic al anumitor creaţii.

Clasificarea morfologică cuprinde ornamentele care, din punct de vedere formal, sunt redate geometric: puncte, linii simple, paralele, perpendiculare sau oblice, triunghiuri, pătrate sau romburi.

Dintre motivele ornamentale inspirate din realitate amintim: flori, frunze, copaci, animale, păsări, oameni. Acestea alcătuiesc, prin îmbinări uneori surprinzătoare, compoziţii care narează anumite fapte sau întâmplări.

Simetria impune ordine și echilibru între părţi și constituie o structură omogenă și armonioasă. Realizarea crengilor bradului, pe de o parte și de alta a tulpinii, sau a celor două păsări afrontate, raportate la un punct de referinţă despărţitor, constituie, două exemple în acest sens.

Elementele fiziomorfe cuprind șase grupe de ornamente: cosmomorfe, geomorfe, fitomorfe, avimorfe și atropomorfe. Ornamentele cosmomorfe din ceramica de Horezu sunt soarele și steaua. Valoarea de simbol, dar, mai ales, sensul magic s-au pierdut. Au rămas doar conţinutul și semnificaţiile ad-hoc. Floarea, în nenumărate interpretări și variante, constituie adesea elementul central al taierului, după cum frunzele, vrejii, bobocii de floare, spicul grâului, porumbul, strugurele, teaca de ardei, «fereguţa», frunza de stejar, ghinda își dispută locuri secundare, așezate fiind, în general, pe margini.

Olarii de astăzi din Horezu nu știu cărui tipar aparţin pomii lor, dar în formă amplă, viguroasă și ramificată prin care sunt redaţi înseamnă pentru toţi, perpetuare, victoria vieţii sau visul «tinereţii fără bătrâneţe și al vieţii fără de moarte».

Emblema centrului de ceramică de la Horezu este cocoșul, simbolul reînvierii și al nemuririi sufletului. Pe vasele de ceramică Horezu el este reprezentat înfăţișat din profil, cu capul ridicat și cu ciocul deschis (poate cântând), cu coada înfoiată, ceea ce reprezintă vigilenţă și mândrie.

Arareori apare și motivul «păianjenului», redat cu o fineţe pe măsura pânzei pe care o ţese – ea însăși element definitoriu al decorului jirăvit pe ceramica de Horezu.

Fluturii, realizaţi cu gingășie și minuţiozitate, par să concureze frumuseţea și suavitatea exemplarelor naturale. Olarul redă pe vasele sale o lume măruntă care prinde importanţă majoră prin viziune și realizare plastică.

Din punct de vedere cultural, caracterul acestei zone este unul istoric, monahal, orientat către activităţi de artizanat specific românesc, precum olăritul, ţesăturile executate manual, pictura religioasă etc. Decorul lucrat de olarii de la Horezu este bogat, realizat cu mare fineţe și cu tehnici deosebite cum ar fi: stropitul, jirăvitul, desenare cu cornul, gaiţa, tiparitul etc. Vasele de Horezu sunt în prealabil angobate și apoi smălţuite și arse de două ori. Școala de pictură de la Horezu a polarizat la un moment toate forţele creatoare locale, dând naștere unui curent și unei comunităţi artistice în cadrul căreia s-a cristalizat stilul brâncovenesc.